DESPRE SERVICIUL PUBLIC INFORMATIV, CULTURAL, EDUCAȚIONAL

Corneliu LEU

126, Bd. Dacia, Bucuresti

tel,0400311045047; 0400344116739;

 leuc@upcmail.ro ; corleu@upcmail.ro 

www.cartesiarte.ro ; www.PORT@LEU

PAGINI DE AUTOR,COMENZI DE CARTI:

www.amazon.com ; www.corectbooks

DESPRE SERVICIUL PUBLIC INFORMATIV, CULTURAL, EDUCAȚIONAL

și criteriile acestuia în organizarea presei oficiale, a radioului și televiziunii publice

CU O ADDENDĂ DE SUGESTII PRIVIND ORGANIZAREA TVR ȘI SRR

Rezultatele proaste, stagnarea și incapacitatea de redresare economică a celor două istituții de stat de radio și televiziune, TVR și SRR obligă la o analiză a întregului sistem național de informații publice.

Din acest punct de vedere, tocmai pentru că în ultimele decenii conceptul de „serviciu public” s-a limitat numai la cele două instituții din domeniul audio și video a căror difuzare trebuie asigurată pentru toate zonele și localitățile țării, servindu-i egal pe toți cetățenii și contribuabilii, este necesară o reprecizare a termenului.

Pentru că serviciul public informativ este o practică și o îndatorire statală mult mai veche, găsindu-și originea în crainicii și afișajele care făceau anunțuri publice, în buletinele cancelariilor de stat, în publicațiile, volumele și manualele de îndrumare cu care statul se simțea obligat pentru informarea și formarea cetățenilor săi. Iar dacă ținem seama că această obligație și pârghie a guvernării și-a limitat conceptul la cele două instituții doar fiindcă ele au garantat în ultimele decenii cu adevărat acoperirea teritorială, ca și posibilitatea de a ajunge la comunități românești din alte zone ale lumii, trebuie să constatăm și faptul că apariția internetului schimbă în prezent raportul de forțe. Așa cum folosirea undelor herziene a schimbat cândva raportul cu forțele pe care le reprezenta difuzarea tipăriturii, reducând numărul ziarelor oficiale în favoarea radiourilor și televiziunilor oficiale, apariția și dezvoltarea internetului, accesul liber la el și toate facilitățile pe care le oferă întru dezvoltarea democratică a comunicării, fluxul de informație continuu pe care el îl asigură tuturor agențiilor de știri, vor muta cu timpul, din nou, ponderea serviciului public.

Dar toate acestea numai din punct de vedere tehnic. Deoarece conținutul informativ și educativ al obligațiilor guvernamentale față de contribuabilii la bugetul național și al îndatoririlor de asigurare a transparenței, a comunicării libere și a unui anumit nivel de formare pe care le are statul de drept față de cetățeni și față de cultura națională rămâne același, cel mult lărgindu-se odată cu evoluția democratică. Fapt pentru care consider că succesul celor două instituții în domeniul îndatoririlor pe care le au în cadrul fenomenului de formare și afirmare națională prin cultură și comunicare, poate fi asigurat numai dacă definim mai întîi conceptul de SERVICIU PUBLIC INFORMATIV, FORMATIV ȘI DE COMUNICARE CULTURALĂ. Așadar:

 Cu caracter obștesc sau guvernamental și subordonare față de finanțarile bugetare acordate sau controlate de (prin) ministere ori alte organisme ale  statului, în toate țările lumii, ca și la noi într-o anumită perioadă, funcționează diferite servicii publice de informare în masă, atât sub forma mai veche a monitoarelor oficiale, agențiilor de informații, presei și demersurilor guvernamentale de răspândire a cunoștințelor, cât și cea mai nouă a mediei. Ele sunt conduse de organisme numite guvernamental, selecționate pe criterii de vot parlamentar și chiar prin eligibilitate mai largă în țări unde comunicarea prin mass-media are rang de putere democratică a opiniei publice, iar echilibrul informațional se realizează prin raporturile de subordonare și de independență ale serviciilor private și serviciilor publice de comunicare în masă, informare permanentă a populației, orientare culturală și educațional-civică, în scopul transparenței totale a existenței sociale. În acest sens se realizează un plus de cunoaștere, informare și combatere a manipulării, domeniul privat având mai multă independență față de guvernare și de tentă a unei anumite direcții politice pe care implicit o dă aceasta,  în vreme ce serviciile publice au independență față de interesele de grup, de pretențiile clientelare ale finanțatorilor, de libertinajul reclamei deșănțate, a eliminării concurentului și a tendințelor de supremație. Se asigură astfel o informare cât mai obiectivă a cetățeanului la modul sobru și decent, iar aprobarea opiniei publice ajunge a se cuantifica prin succese financiare ale unor asemenea organisme de presă care dau dovadă de nepărtinire, caracterul cât mai obiectiv al informației slujită de ele în interesul cetățeanului, indiferent de orientare, spunându-și cuvântul. La toate acestea, se mai adaugă și tradiția selecționării în funcții de conducere sau de dirijare ideatică a unor asemenea instituții de comunicare în masă, a unor personalități confirmate prin viziunea lor largă, de interes național, pe care au demonstrat-o în viața intelectuală a țării, prin capacitatea de a viza obiectivele prioritare de dezvoltare socială, culturală și economică, fără a fi supușii unor interese conjuncturale, știind să țină direcția interesului general și având probitatea de a folosi fondurile alocate  numai în slujba acestui scop.

     O bună bucată de vreme, fie sub formă oficial-departamentală, fie sub formă de asociații, fundații, societăți de progres național preluând, prin descentralizare, unele misiuni guvernamentale mai largi și mai ample decât durata unui cabinet, tocmai pentru asigurarea unei continuități în interesul afirmării permanente pe plan național și social, acest sistem al serviciului public informațional, educativ și cultural pus în slujba cetățeanului, a familiei lui și a obștilor din care face parte, a funcționat și la noi în domeniul publicațiilor oficiale sau de breaslă, a manualelor pentru educația națională, a publicațiilor pentru educarea copiilor, tineretului, armatei, etc. a promovării artelor și a așezămintelor culturale, ca și a comerțului și meșteșugurilor. Iar, prin înființarea serviciului public al Radiodifuziunii din anii ’30, ca for informativ-cultural artistic, apt de a acoperi, prin transmiterea în eter, întregul spațiu spiritual al țării, s-a putut realiza dimensiunea națională a conceptului de serviciu public, realizat de oameni puși cu onestitate în serviciul public. Și, dacă nu întotdeauna acest serviciu public, așa cum se întâmpla la asociații  și fundații, era asigurat prin voluntariat, sau doar prin remunerări ulterioare din anumite venituri obținute, oricum, remunerarea celor salariați era foarte limitată, fondurile având două direcții: cea a dotărilor necesare sau a materialelor în cazul tipăriturii și a producției artistice, precum și cea a onorariilor plătite unor colaboratori în funcție de aportul lor la serviciul cultural și natura acestuia (informativă, popularizatoare de răspândire a cunoștințelor, educativ-instructivă, literară și artistică, etc.). În acest context „aparatul” instituției era alcătuit cât se poate de economic, presupunând puțini funcționari permanenți selecționați și aceia dintre bunii specialiști capabili să aibă o concepție asupra domeniului pe care-l dirijează și să elaboreze planuri tematice care să stimuleze aporturile creative în domeniu (un fel de scoatere la concurs a unor programe, cum se practică astăzi). În schimb, grupul de colaboratori plătiți cu onorariul pe producția prestată în regim de liber-profesioniști, era și numeros și stimulat a veni cu formule noi, originale, în domenii cât mai diferite, asigurându-se prin aceasta și lărgirea cunoașterii la publicul beneficiar al informației, al producției culturale sau artistice, din domeniile tot mai variate care constituie baza comunicării ca sursă de modernizare și emancipare a vieții sociale, a populației și a culturii pe care acestea o reprezintă.

     Că lucrurile au mers bine în acest mod în omenire, este evident prin tot ceea ce înseamnă mass-media astăzi. Dar, din experiența mea care, din păcate, acoperă destul de multe decenii, pot afirma că, o bună bucată de vreme - până când covârșitoarea „birocrație socialistă”, dușman direct al creativității prin împiedicarea și anihilarea spiritului de inițiativă personală și funcționarizarea mentalității generale a populației (vicisitudine ale cărei sechele se simt grav astăzi) a corupt total mentalitatea socială – sistemul cu funcționari permanenți mai puțini și, în avantajul calității programelor, concurență mai multă între liberi profesioniștii stimulați spre originalitate, inovație, creație, a funcționat și a adus rezultate chiar și sub  regimul acelei apăsări ideologice atât de agresive. Știu prea bine că fondul de onorarii a fost destul de mare și, înafara celor „demascați politic”, pe care aveau interdicție de publicare, numărul colaboratorilor externi era destul de mare ca să se poată proceda la o bună selecție pe criteriul valoric a ofertelor lor.

     Nenorocirea a apărut când s-a făcut prima breșă în regulamentul acestui capitol de buget care era consacrat și prin denumire: „Onorarii pentru colaborări externe”. Pentru că, prin diverse manevre sindicale și nu numai, tânjind spre rotunjirea veniturilor salariale prin asemenea onorarii, cei  salariați spre a dirija, adică a stimula lansând, în schimbul salariului, o viziune asupra domeniului administrat iar, apoi, arbitrând concurența  colaboratorilor în a servi cât mai bine tematica cerută, au „demonstrat la partid” că și ei sunt creatori și pot crea; iar, dacă crează, atunci nu o fac pentru salariu, ci vor și ei onorarii. Așa s-a creat breșa împărțindu-se materialele elaborate în unele „de serviciu” și altele „de creație personală” (de exemplu, dacă aduceai o știre, aceea aparținea serviciului, dar dacă mai luai și altele prezentând un grupaj de știri, aceea era creație personală, plătită separat, peste leafă). Astfel, capitolul din buget privind onorariile, s-a împărțit în două: „onorarii interne și onorarii externe” . Dar chiar dacă această împărțire (nu mai știu cât și în ce proporții) s-a păstrat pe hârtie, din practică ea a dispărut în câțiva ani. Iar apoi a dispărut total fiindcă, cine nu voia să aibă și salariu pentru o muncă nedefinită și onorariu pentru tot ce făce ca salariat?! Salariații au dat iama impunându-și creațiile lor pentru a confisca tot fondul de onorarii, iar colaboratorii descurcăreți s-au angajat cu salariu, că doar n-or fi fost ei mai prejos. Instituția a devenit vacă de muls pentru proprii ei salariați, iar liberii profesioniști de bun simț au fost marginalizați, sau folosiți ca paravan

     În acest mod, anul 1989 și toate lucrurile reale sau nereale despre privatizarea în România, au moștenit în serviciul public niște instituții mamut care-și plăteau, ilegal, de două ori salariații pentru aceeași muncă. Și, convenind asta tuturor, s-a permanentizat folosindu-se  tot felul de manevre, de la cele de a ascunde realitatea până la cele sindicale de menținere a stării nefaste și ajungându-se, inerent, la condiția falimentară de astăzi.

     Soluția e una singură: Desființarea schemei (organigramelor) actuale  care perpetuează un asemenea regim salarial, scuturarea de inerentul balast  funcționăresc necreator, trecerea adevăraților profesioniști în regim de liber profesioniști plătiți cu onorarii și păstrarea unui foarte mic număr de organizatori, producători în adevăratul înțeles al cuvântului, angajați (poate, chiar pe termen limitat) să-și folosească imaginația în inițierea, stimularea, dirijarea producerii programului respectiv în contul lefii și fără dreptul de a-și promova propriile lucrări câtă vreme sunt angajații permanenți ai serviciului public. Deci: o echipă managerială restrânsă și de mare eficiență administrând grila de programe, cu servicii tehnice de prestări de servicii care au o productivitate proprie și se orientează tot pe criteriul eficienței, cu proiecte de perspectivă și proiecte anuale bine puse la punct, care să fie concesionate prin concurs colaboratorilor. Și, în plus, cu obligația de a trece în rândul acestora în momentul în care vor să-și impună o producție proprie.

     Pentru a se ajunge, sau a se reajunge, la o asemenea normalitate caracteristică pieței libere și competiției stimulative a producției pentru serviciul public susținut prin bugetul de stat, făcând din el un exemplu pentru criteriile de funcționare a oricărei producții finanțate bugetar, consider că mai este nevoie de ceva: Asigurarea dirijării și controlului public asupra prestațiilor acestui serviciu public, preluându-se normativele după care funcționează asemenea servicii în țările de mare tradiție și ne permițându-se existența unor Consilii de administrație separate, care să decidă adoptarea unor criterii deosebite de funcționare.

Cu alte cuvinte, renunțarea la Consiliile de administrație ale fiecărei instituții și la funcția de Președinte-Director General care poate intra sub anumite sfere de influență și dinafara, dar și din interiorul instituției. Stabilirea pentru aceste instituții a schemei cu un director general cu funcție executivă ajutat de un colectiv de specialiști buni și cât mai bine remunerați pentru a putea fi puțini, siguri și dedicați unei cât mai vaste stimulări a creației colaboratorilor, în rândurile cărora au dreptul să treacă de câte ori se dedică producției propriu-zise.

Consiliul de administrație, sau o formă asemănătoare de Consiliu Național - unul singur pentru întregul serviciu public informativ, cultural și educațional - trebuie să se afle la alt nivel, pe undeva pe lângă Consiliul Audiovizualului sau Agenția de Strategii Guvernamentale și să aibă dubla funcție: aceea de a administra fondurile pentru întregul serviciu public național privind comunicarea cultural-educațională, informarea media a populației și prestarea anumitor servicii publice de divertisment și afirmare artistică, dar și de a dirija la modul stimulativ aceste domenii punând accentul pe unele sau pe altele, înființând după nevoie publicații, așezăminte și mijloace media  în toate cele trei domenii care coexistă în prezent: tiparul clasic, transmisiile radio-tv și facilitățile aduse de internet și de prestația editorială electronică, asigurând ca toate acestea la un loc să completeze, la modul complementar, domeniul comercial, asigurând partea de serviciu public la care are dreptul contribuabilul și supraveghind îndeplinirea îndatoririlor ce-i revin.

Plasat la un asemenea nivel al administrării fondurilor de serviciu public susținut prin taxe și prin alte contribuții sau venituri directe, acest Consiliu poate exercita atât controlul economic al folosirii lor, cât și urmărirea tematică a rolului de informație publică în scopul formării publice, ca datorie de bază a statului de drept față de cetățeni și de viitorul lor cultural.

ADDENDA:

SUGESTII PRIVIND TELEVIZIUNEA ȘI RADIODIFUZIUNEA

Îmi permit aceste sugestii deoarece, sunt cunoscut ca scriitor, dar:

-         Lucrez în Radiodifuziune din 1950 și în Televiziune de la înființarea în 1957; am specializari la BBC și ORTF și am contribuit la reorganizarea producției cinematografice în anii ’70 -’80;

-         Am condus și am înființat mai multe departamente din Radio și Televiziune; am fondat Radiovacanța,  Studioul de film tv, Casa de filme nr.4; am coordonat dezvoltarea studiourilor locale, am realizat rubrici și emisiuni permanente, am înființat și conduc în domeniul privat „Casa de editură și producție audio-video-film” .

Propun prin asemenea sugestii:

-         Reducerea personalului acestor instituții de la câteva mii la câteva sute;

-         Definirea cum trebuie a termenilor de „Producător” și de „Liber profesionist”  în acest domeniu;

-         Legiferarea sistemului concurențial al licitațiilor de programe pe termen limitat;

-         Definirea conceptului de „Serviciu public media”   printr-o administrare unică a fondurilor colectate de la populație în acest scop și dirijarea lor de către Guvern spre obiective stabilite strategic;

-         Desființarea celor două Consilii de administrație, numirea de Directori Executivi în fruntea instituțiilor finanțate, elaborarea strategiei, dirijarea și controlul revenind unui restrâns și prestigios Consiliu de Administrație al acestor fonduri publice, care urmărește cum sunt folosite ele în servicii publice de informație, comunicare și media.

Argumentez aceste sugestii prin:

-         Faptul că termenii cheie ai mediei moderne, cei de „producție și producător” sunt folosiți la noi formal, fără conținutul economic și profesional respectiv;

-         La fel și activitățile Consiliilor de administrație cu câte un PDG prea legat de interesele instituției respective, mai ales ale personalului respectiv, fie că acesta este necesar sau nu; și, astfel, ne existând o funcție efectivă de control permanent a cheltuirii fondurilor, ci numai una menită să ceară sau să obțină fonduri;

-         Evidența constatărilor Curții de Conturi și a altor controale;

-         Modul discutabil de apartenență și administrare a patrimoniului, în special cel tehnic, a cărui rentabilizare în sine nu intră în obligațiile nimănui;

-         Exemplul administrării fondurilor colectate public la cele mai mari și mai vechi organizații de administrare a mediei publice: BBC și ORTF.

Transmit respectuos acest mesaj pentru ca, în măsura în care prezintă interes să fiu contactat la adresele de mai sus sau la telefon celular 0722578642.